August este o lună interesantă pentru toţi şoferii din Bacău şi de aiurea. Chiar şi pentru ne-şoferi. Toţi au ocazia să-i înjure pe “italieni”, “englezi”, “spanioli” şi alţi posesori de maşini cu numere străine. Pentru că ei conduc prost, fac accidente, nu se asigură, nu semnalizează, nu dau prioritate. Pentru că merg cu viteză, şi ştim noi că acolo, în ţările din care vin să ne impresioneze cu maşinile lor de fiţe, nu-şi permit să facă aceleaşi lucruri. De fapt, noi ştim că nici nu conduc acolo, merg cu trenul, autobuzul sau metroul şi
închiriază maşini ca să vadă rudele ce bine o duc ei.
Noi, ăştia rămaşi acasă, le ştim cel mai bine. Şi ne bucurăm că avem subiecte de bârfă, avem pe cine înjura în trafic, avem pe cine da vina pentru toate prostiile pe care le facem. Noi suntem români şi-n veci stăpâni şi să nu vină căpşunarii să ne dea lecţii.
Că noi conducem mult mai bine. Avem experienţa străzilor înguste şi pline de maşini parcate pe unde apucă fiecare; ne băgăm picioarele în ele semafoare şi-i claxonăm în disperare pe ăia mai slabi de înger care chiar aşteaptă să se facă verde şi nu se grăbesc s-o calce imadiat ce s-a făcut galben. Schimbăm benzile după cum ne taie capul, chiar fără să mai semnalizăm, că oricum, cei din spate trebuie să-şi dea seama ce vrem să facem; limita de viteză este tot pentru fraieri iar trecerile de pietoni sunt, de fapt, semne pentru ăia fără maşină să fie atenţi când vor să traverseze strada; să fie atenţi să nu ne intre în faţă.
Suntem mai buni, ce să mai zicem. Numai “stranierii” ăştia ne încurcă în fiecare an, în luna august. Că în restul anului ne descurcăm noi.
Popularity: 6% [?]








