Într-o ţară normală, orice post de conducere din instituţiile publice se ocupă prin concurs. În România, se ţine concursul, însă cu un singur participant. Ăla care trebuie să câştige. Pentru că e reprezentantul partidului aflat la Putere şi numai el poate garanta faptul că instituţia repectivă va pune în practică programul de guvernare punct cu punct.
În realitate însă, scopul persoanei numite de partid la conducerea instituţiei este să asigure direcţionarea banilor către firmele membrilor de partid.
Orice instituţie, fie ea cât de mică şi insignifiantă, are la dispoziţie un buget minim pentru investiţii sau numai pentru consumabile. Ei, bine, şeful cu patalama de la partid trebuie să asigure seniorii organizaţiei că acele fonduri se vor duce la firmele rudelor seniorilor. Pentru că, nu-i aşa, dacă banii se vor duce la partidele de Opoziţie, înseamnă că acestea vor avea fonduri pentru campania electorală, vor prinde glas şi vor crea probleme. Iar Partidul vrea să conducă o perioadă cât mai îndelungată.
Pentru asta trebuie oameni buni. Buni în slugăritul partidului, nu în treburile instituţiei. Pentru că trebuie să aplice programul de guvernare, v-aţi prins? La un moment dat, însă, partidul e prins nepregătit. Are extrem de mulţi şefi de instituţii publice care nu au ocupat locul prin concurs, ci au fost numiţi cu delegaţie. Iar într-un minister care în fiecare an repară şcoli, deci are bani de dat – un ministru de la partidul prieten de nevoie dă un ucaz, prin care şefii puşi fără concurs sunt trimişi acasă şi puşi să înveţe pentru examen.
Şi asta cu câteva săptămâni înainte de alegeri…
Dacă vă întrebaţi de ce s-a declanşat agitaţia la televizor contra ministrului respectiv, acesta este răspunsul.
Popularity: 9% [?]
